Sfântul rupe buza lumii,
îi înfige acu`-n șoapte
șuierând prin coapse coapte,
bune de trezit postumii.

Strânge fulgere egale,
moare-n așchii de lumină,
zânele de prin gradină
îl acoperă-n petale.

Se trezește-n raza lunii,
ca o lampă-naripată,
omorând din flori alunii.

Prinsă-n geana-i, orice fată
jucând globuri ca pe funii,
umblă, iarna, dezbrăcată.